Lecţii chitară

  • Ce trebuie sa stii cand cumperi o chitara
  • Sunt sigur că fiecare chitarist a fost în situaţia de mai jos la un moment dat. Eu unul să ştii că am fost.
  • De luni întregi faci economii pentru a-ţi cumpăra o chitară pe care ai “ochit-o” la magazinul de instrumente muzicale. În sfarşit ai banii şi te indrepţi spre magazin visând cu ochii deschişi la noua ta chitară.
  • Ajuns la magazin, ceri chitara vânzătorului. Acesta ţi-o dă, iar tu emoţionat te uiţi la ea, însă nu îndrăzneşti să cânţi, fie pentru că nu ai început încă lecţiile de chitară sau pur şi simplu de emoţie. Spui că-ţi place şi o cumperi.
  • Ajungi acasă şi în intimitatea camerei tale, începi să dai primele note, fascinat şi mândru în acelaşi timp de noua ta achiziţie. După ceva timp începi să observi diferite defecte şi aşa încep drumurile înapoi la magazin…
  • Ca să nu treci prin aceeaşi experienţă, am enumerat mai jos câteva aspecte importante legate de starea chitarei pe care trebuie să le verifici atunci când o cumperi:
  • – Verifică dacă grosimea gâtului este confortabilă pentru mâna ta.
  • – Verifică sunetul chitarei. Nu felul în care arată o chitară este important, ci modul în care sună. Este foarte important acest aspect, pentru că sunetul va fi cel care te va inspira să cânţi.
  • – Verifică dacă prăguşul şi cordarul sunt lipite bine şi  dacă funcţionează bine cheile de acordaj. Atenţie la cheiţe, să nu fie ruginite. Vei râde, însă am găsit chitare de la firme de prestigiu cu chei ruginite.
  • – Verifică planeitatea grifului. În mod normal, griful unei chitare, în momentul în care are corzile puse şi acordate, trebuie să aibă o foarte fină curbură, de multe ori insesizabilă. Dacă observi adâncituri sau ridicături pe suprafaţa gâtului sau chiar a corpului,respinge categoric chitara. În imagine* poţi vedea cum să verifici planeitatea grifului.
  • – În acelaşi timp cu verificarea planeităţii, vezi dacă nu cumva unele taste sunt mai ridicate. Este foarte important ca toate să fie la aceeaşi înălţime, deoarece dacă sunt diferenţe de înălţime în unele locuri, oricât de bine apeşi coarda pe o tastă, îţi vă bâzâi sau mai rău nu-ţi va vibra deloc.
  • – Şi dacă tot suntem la capitolul taste, verifică cu degetul arătător fiecare laterală a gâtului, pentru a simţi eventuale taste ieşite în afară, care te-ar putea răni.
  • Dacă parcurgi paşii de mai sus, vei fi sigur de calitatea noii tale achiziţii şi în acelaşi timp vei scuti şi evetuale drumuri la magazinul de instrumente muzicale, pentru a schimba chitara.


Lectia 1 – acordurile G, C, D

  • Deci ati hotarat ca vreti sa mergem impreuna pe acest drum de invatare a chitarei.
    Pentru a putea studia oricare dintre aceste lectii avem nevoie de cateva lucruri:
    – o chitara acustica sau electrica fara efecte;
    – o pana (recomandat dar nu obligatoriu); ideea este ca la inceput poate fi dificil sa cantati numai cu degetele fara pana. Cum simtiti ca e natural, asa faceti.
    – rabdare si vointa;

    Sa le luam pe rand:

    1) Chitara
    O sa radeti, dar majoritatea oamenilor pe care ii cunosc si nu au vreo legatura cu acest instrument nu stiu sa faca diferenta intre diferitele tipuri de baza ale chitarii. Eu insumi cand am inceput, nu imi era prea clar. Asadar, avem doua tipuri de baza: – acustica: este recunoscuta cel mai usor prin prezenta cutiei de rezonanta (are o gaura in ea:D); ele se pot imparti in mai multe subgrupe:
    (1) clasica: are corzile din plastic
    (2) western: are corzile din otel (par asa ca niste sarme)
    – electrica: captarea sunetului se face prin intermediul unor microfoane numite doze (pe scurt) si transmisia printr-un fir catre o boxa in cel mai simplu setup;
    In ce priveste lectiile urmatoare ne vom referi in general la o chitara acustica, sau la o electrica in cel mai simplu setup (fara efecte, amplificare, etc.) O electrica neamplificata, ar trebui sa sune ca o acustica (intr-o oarecare masura).
    2) Pana
    Si aici exista multe teorii. In principiu pentru inceput ar fi bine sa cantati cu o pana medie, subtire. Mai tarziu, puteti incerca mai multe grosimi si vedeti care sunet va place cel mai mult.
    3) Rabdare si vointa
    Cum am spus si in cuvantul introductiv, este nevoie sa aveti rabdare cu voi in invatare, pentru ca nu o sa sune bine din prima. Vointa pentru ca uneori degetele o sa doara si poate vreti sa abandonati. Trebuie sa aveti puterea sa continuati. 15 minute pe zi de exercitiu sunt suficiente pentru a se lega lucrurile. In general sunt mai bune 15 minute pe zi, decat o ora la 4 zile.
    In aceasta lectie vom invata numele corzilor, doua metode de acordare, cum sa tinem pana, numele notelor, 3 acorduri de baza si aplicarea lor in 3 cantece romanesti si unul strain.

    Numele corzilor
    Notele muzicale sunt niste modalitati de reprezentare a sunetului, astfel incat doi muzicieni sa se poata intelege intre ei. Avem 7 note de baza denumite in doua standarde:
    – Do, Re, Mi ,Fa, Sol, La, Si
    – C, D, E, F, G, A, B
    Fie ca spun Re sau D e acelasi lucru. Cel mai des cand vorbim despre chitara in zilele noastre veti regasi cel de al doilea standard.
    Chitara in acordaj standard are urmatoarele note de sus in jos: E, A, D, G, B, E
    2 metode de acordare:
    – tuner: se poate folosi un tuner din comert, sau un program caacesta.
    – metoda comparatiei sunetelor:
    1. se ia ca referinta coarda de sus;
    2. se apasa tasta a 5-a si se compara sunetul obtinut cu sunetul corzii urmatoare; ele trebuie sa fie aproximativ identice; cand au ajuns identice avem urmatoarele 2 note: E pe cea de sus si E + 5 pe cea de a doua adica A. De retinut E+5=A;
    3. se apasa tasta a 5-a de pe coarda A si se repeta procesul cu urmatoarea. De retinut: A+5=D;
    4. se apasa tasta a 5-a de pe coarda D si se repeta procesul cu urmatoarea. De retinut: D+5=G;
    5. se apasa tasta a 4-a de pe coarda G si se repeta procesul cu urmatoarea. De retinut: G+4=B;
    6. se apasa tasta a 5-a de pe coarda B si se repeta procesul cu ultima coarda. De retinut: B+5=E;

Folosirea degetelor in acordul

Folosirea degetelor in acordul C

Folosirea degetelor in acordul D

Lectia 2 – Acordurile Em, Am, Dm

In aceasta lectie vom continua cu un exercitiu pentru intarirea degetelor mainii stangi, vom invata 3 acorduri noi pentru a putea canta mai multe cantece. De asemenea vom avansa in folosirea mainii drepte pentru „strumming”.

Acordul Em (E minor)

In lectia trecuta am invatat 3 acorduri „majore” G, C, D. Poate va intrebati ce inseamna „major” si „minor”. Acesti doi termeni dau o calitate a acordului. Pentru inceput ca o regula babeasca retineti ca acordurile majore imprima un sound mai vesel, iar cele minore un sound mai trist.

Em probabil ca este cel mai simplu acord de chitara.
Dupa cum vedem in diagrama alaturata, folosim doar doua degete (2 si 3) iar restul corzilor sunt lasate libere. Exersati luarea acordului cum am invatat data trecuta. Daca acordul nu suna bine, incercati sa ciupiti fiecare coarda pe rand, iar acolo unde nu suna bine miscati degetul mainii stangi pana cand o faceti sa sune bine. Cu timpul totul va deveni natural.
Acordul Am
Acest acord este si el relativ simplu. Asa cum ne-am obisnuit in lectia trecuta, am avut intai un acord cu 6 corzi (Em) acum o sa avem unul cu 5 corzi (Am). Pentru aceasta urmariti diagrama si folositi degetele conform descrierii. Pentru strumming ciupiti doar primele 5 corzi (adica fara cea de sus). Aceleasi reguli raman in picioare: daca nu suna bine vedeti care dintre corzi strica acordul si corectati pozitia.
Acordul Dm
Lectia trecuta am invatat acordul D major acum invatam D minor. El este asemanator in sensul ca sunt ciupite doar primele 4 corzi (fara cele 2 de sus). Degetul 1 pe fretul 1 coarda E subtire, degetul 2 pe fretul 2 coarda G, degetul 3 pe fretul 3 coarda B.

Cu ajutorul acestor trei acorduri o sa puteti canta foarte multe cantece din muzica traditionala romaneasca, aceasta combinatie fiind foarte populara. Dar asta o sa vedem in zona de cantece.

Lectia 3 – Acordurile E, A, F

Aceasta lectie va continua de unde am ramas cu celelalte. Acum vom invata o gama noua pentru a mai exersa pe mana stanga in alta pozitie a grifului chitarii. Apoi vom invata ultimele 3 acorduri de baza. Vom studia o noua tehnica pentru mana dreapta. In final vom incheia cu ajutorul a cateva cantecele asa cum ne-am obisnuit pentru a aplica cele invatate astazi si in lectiile trecute.

Acordul E(Mi) Major
Acest acord este foarte similar cu acordul Mi minor. Daca observati are aceiasi pozitionare la care se adauga degetul index pe tasta 1 coarda 3. Asadar incepem prin a aseza degetul mijlociu pe tasta 2 coada 5, apoi inelarul pe tasta 2 coarda 4 (am obtinut Mi minor) si adaugam indexul pe tasta 1 coarda 3. Ciupim toate cele 6 corzi. Nu uitati scopul este ca per total sa sune sunetul intreg. Daca nu vi se pare ok ciupiti fiecare coarda pe rand si ajustati degetul acolo unde nu suna bine.
Acordul A(La) Major
Urmeaza doua acorduri foarte dificile. Unul dintre acestea este La major. La inceput veti avea o senzatie de inghesuiala pe tasta 2 unde trebuie pe trei corzi diferite (2,3,4) sa puneti fiecare deget respectiv inelar, mijlociu, index. Apoi ciupim numai primele 5 corzi conform diagramei. O alta modalitate comuna de a obtine acest acord este folosirea indexului peste cele 3 corzi, dar deocamdata acest lucru cu siguranta va fi foarte dificil. Repetati acest acord pana iese corect pentru ca pe cat este de dificil pe atat este de important.
Acordul F(Fa) Major
Si in sfarsit, ajungem la ultimul acord de baza. L-am lasat ultimul pentru ca este cel mai dificil pentru incepatori. Exista o vorba ca nu degeaba i se spune F🙂. Este un acord mai dificil pentru ca presupune un nou concept fata de ce am intalnit noi pana acum: folosirea unui singur deget pe doua corzi pe acelasi fret. Astfel intai punem indexul de-a-lungul primelor 2 corzi si il rotim usor spre capul chitarii. Mai clar o sa vedeti in film. Degetele mijlociu si inelar le punem conform diagramei pe coarda 3 tasta 2 si pe coarda 4 tasta 3. Atentie mijlociul si inelarul trebuie sa stea arcuite astfel incat sa nu atinga celelalte corzi. Tendinta la inceput este de a le sprijini pe celelalte corzi si asta nu este de dorit pentru ca le va bloca. De ciupit nu se ciupesc decat primele 4 corzi. O sa vi se para aproape imposibil de executat acest acord, dar in cateva saptamani ar trebui sa inceapa sa sune. Eu unul dupa 3-4 saptamani am reusit sa il fac sa sune si dupa 2 luni sa il fac sa sune f bine. Acum depinde de cat timp repetati si de cata vointa aveti. Din experienta mea de trainer de software am constatat ca oamenii evita lucrurile dificile. Sfatul meu este sa il repetati oricat ar parea de greu pentru ca atunci cand va iesi veti fi multumiti. Sunt multe cantece care se bazeaza pe el si e pacat sa le ratam nu?

Acum ar trebui sa recapitulam toate acordurile invatate pana acum si de asemenea sa le adunam la un loc pentru a le gasi mai usor ulterior.
Asadar in ordine alfabetica am invatat:

A(La) Minor                        A(La) Major                               C(Do) Major D(Re) Major               D(Re) Minor         E(Mi) Major E(Mi) Minor       F(Fa) Major
G(Sol) Major
Trebuie sa le repetati pe toate si sa faceti schimbari intre ele iar ca sa le exersati va dau niste melodii usoare.

Acorduri Soul Asylum – Runaway Train

[C]Call you up in the middle of the night
[Em]Like a fire without a light
[Am]You were like a blow torch burning
[G]I was a key that could use a little turning

[C]So tired that I couldn’t even sleep
[Em]So many secrets I couldn’t keep
[Am]Promised myself I wouldn’t weep
[G]One more promise I couldn’t keep

It seems[F] no one can help[G] me now
I’m in[C] too deep
There’s no[Am] way out
This[F] time I have real[Em]ly led myself[G] astray

[C]Runaway train never going back
[Em]Wrong way on a one way track
[Am]Seems like I should be getting somewhere
[G]Somehow I’m neither here nor there

Lectia 4 – Acordul Bm, ritm de blues

In lectia de astazi invatam alte lucruri noi. Vom introduce notiunea de acord „barre” cu acordul Si minor (Bm), vom invata restul numelor de note de pe corzile 5 si 6, vom invata un ritm de blues si un lick de final foarte popular si bineinteles cateva aplicatii in cantece cum ne-am obisnuit.

Alfabetul muzicii (partea a doua)

In lectia trecuta am invatat numele notelor de pe corzile 5 si 6 (poate ar fi bine sa le recapitulati). Acolo am invatat numele notelor de baza, insa au ramas cateva note intentionat nedenumite. Lectia de astazi va umple golul lasat acolo si astfel vom stii toate notele de care avem nevoie.

Astfel in lectia trecuta, invatasem notele din punctele desenate cu rosu. Astazi ne vom ocupa de celelalte puncte mai mici negre pe care nu le-am tratat. Introducem doi termeni noi:
– diez (sharp) cu simbolul #
– bemol (flat) cu simbolul b

Aceste semne de fapt altereaza notele la care sunt referite, astfel diez-ul ridica cu un semiton tonalitatea notei (in cazul chitarii se afla cu un fret mai la dreapta notei), iar bemol-ul coboara cu un semiton tonalitatea notei (in cazul chitarii se afla cu un fret mai la stanga notei).
Daca analizam diagrama din stanga observam ca fiecare nota are doua denumiri, o denumire formata dintr-o nota si un diez si o denumire formata dintr-o nota si un bemol dupa ea. Ca sa intelegm acest lucru vom lua ca exemplu nota de pe fret-ul al doilea al corzii Mi. Ea se afla la dreapta lui F deci F# sau la stanga lui G deci Gb. Practic o putem interpreta ca un „fa ridicat dar nu sol” si un „sol inmuiat dar nu fa” (ceva intre „fa” si „sol”). Deci pe viitor tineti minte ca cele doua denumiri se refera la aceiasi nota. Candva vom afla si teoria care sta in spatele acestei afirmatii si denumiri.
Acest principiu se aplica pentru absolut toate notele de pe fretboard care nu fusesera denumite pana acum in lectia trecuta.

Asadar:

F#=Gb
G#=Ab
A#=Bb
C#=Db
D#=Eb

Notele care au doar un semiton diferenta intre inaltimi (B – C si E – F) nu au diez si bemol intre ele. Practic desi nu se practica aceasta notatie B#=C, Cb=B, E#=F, Fb=E.

Mai retineti cum am spus si in lectiile trecute ca pe fretul 12 avem aceiasi nota cu coarda libera dar cu o octava mai sus. O octava reprezinta o diferenta de 12 semitonuri intre doua note (incepe sa capete sens nu?). Este bine sa memorati cateva pozitii ale notelor pe corzi si sa le determinati in functie de acestea pe celelalte. Practic in orice moment trebuie sa puteti stii pe de rost fiecare nota ce are in stanga doua pozitii si ce are in dreapta doua pozitii.

Ritm de blues in 12 masuri

Blues-ul in general este important de stiut de catre orice chitarist. Adesea se face o confuzie intre blues si muzica lenta dar prin blues-ul este un stil de muzica populara provenit din cantecele afro-americane. Este cea mai usoara forma prin care mai multi chitaristi pot sa improvizeze impreuna fara sa se fi vazut niciodata. Probabil ca acum nu vi se pare important, daca cantati de unii singuri dar pe viitor cand va veti intalni cu alti chitaristi aceste lucruri vor fi de mare folos. Ca idee, unul poate sa tina structura de acorduri si altii sa improvizeze lick-uri peste acea structura, iar apoi sa inverseze rolurile. Structura clasica a blues-ului este de 12 masuri. O masura reprezinta o secventa de mai multe batai de o anumita durata cunoscuta. In continuare vom studia structura blues-ului in cheia A. Nu va faceti deocamdata probleme cu ce inseamna o cheie. Ca o regula „babeasca” sa zicem ca o anumita cheie implica inceputul melodiei cu acel acord. In cazul nostru va incepe cu un acord A5. Deocamdata vom invata cea mai simpla structura, iar in lectiile urmatoare vom mai face mici floricele pe aceasta structura. Pentru a putea studia in continuare vom introduce treptat termenul de tabulatura.

Acorduri Dominante

Gama Cromatica
Daca va mai amintiti in lectia 1 am invatat un exercitiu peste gama cromatica. Am folosit aceasta gama in scopul de a ne obisnui degetele cu tastele chitarii. Acum vom studia o noua modalitate de a canta aceasta gama, doar ca in alta pozitie pe gatul chitarii. Scopul acestei noi pozitii este sa ne folosim mana stanga cu usurinta pe tot gatul chitarii. Inainte sa incepem ar trebui sa clarificam ce inseamna aceasta gama cromatica. In lectia 1 am cam luat lucrurile ca atare. In teoria muzicala avem 12 inaltimi de sunet (La, Si bemol, Si, Do, Re bemol, Re, Mi bemol, Mi, Fa, Sol bemol, Sol, La bemol). Gama cromatica contine toate aceste 12 inaltimi. Practic am putea canta aceasta gama fretuind pe rand toate tastele de pe o coarda a chitarii (tineti minte? erau 12 taste intre doua inaltimi ale aceleiasi note). In acest moment vom folosi aceasta gama doar ca exercitiu pentru a ne imbunatati tehnica digitatiei. Incepem cu tasta 5 pe coarda 6 si folosind pana cu o „lovitura” in jos. Apoi cu al doilea deget tasta 6 pe coarda 6 si cu o „lovitura” in sus. Continuam cu al 3-lea deget urmatorul fret si tot asa. Cand ajungem la tasta 8, in loc sa continuam cu tasta 9, coboram o coarda si incepem acelasi lucru cu tasta 4 (Re Bemol) care are aceiasi nota ca tasta 9 de pe coarda 6. Procedam la fel pe corzile 5,4,3. Pe coarda 2 (Si) nu ne mai mutam pozitia spre stanga deoarece ea are alt tuning. Apoi pe coarda Mi subtire dupa primul fret cu aratatorul ne mutam cu toata pozitia spre dreapta si fretul 2 este apasat tot cu aratatorul astfel incat sa ajungem in final pe fretul 5 (La) si astfel sa realizam doua octave complete pornind cu La. Apoi puteti incerca si invers de jos in sus aplicand aceleasi reguli.
Atentie!
– mana trebuie sa fie cat mai relaxat
– incercati sa pastrati un ritm constant
– ciupirea alternativa cu pana este foarte importanta
– incercati sa va uitati mai degraba la mana dreapta decat la stanga in timpul exercitiului
– nu va grabiti
Acorduri Dominante
Pana acum am studiat acorduri majore, minore si power. Acestea sunt cele mai folosite insa nu suficiente. In aceasta lectie vom studia acordurile cu septima in pozitia deschisa (fara barre).
Acordul G7
Pentu a folosi acest acord trebuie sa puneti degetul inelar pe tasta 3 a corzii 6 (Mi). Apoi degetul mijlociu pe tasta 2 a corzii 5 (La). Corzile 4,3,2 sunt libere, iar pe coarda Mi subtire se apasa tasta 1. Observati ca si note ca G7 seamana cu G, o singura nota diferind (cea de pe coarda subtire), chiar daca folosim o alta pozitie a degetelor. Atentie la pozitionarea degetelor astfel incat acordul sa sune clar.

Acordul C7

Acest acord ar trebui sa nu ne produca dificultati. Pornim din forma acordului C si adaugam la acea forma pe coarda care in C era libera, degetul mic pe tasta 3. Ciupim primele 5 corzi si obtinem C7. Aceiasi mentiune ca la G. C7 difera de C cu o singura nota (acea nota ciupita in plus cu degetul mic).

Acordul D7

Si acest acord seamana cu D. Mijlociul il folosim pe tasta 2 a corzii 3 (Sol). Aratatorul il punem pe tasta 1 a corzii 2 (Si). Apoi inelarul il punem pe tasta 3 a corzii Mi subtire. Ciupim primele 4 corzi si am obtinut D7.
Asadar D7 difera de D printr-o singura nota.
Acorduri barre – Forma Fa Major, Fa Minor
In lectia trecuta am invatat forma barrre Si minor. O numim forma pentru ca daca o folosim pe tot gatul chitarii obtinem acorduri in functie de radacina.
Astazi o sa studiem doua forme barre in jurul acordului Fa.
Ca si la Si Minor avem aceiasi idee de baza: degetul aratator sa fie intins constant peste toate corzile. El trebuie putin rasturnat(rotit intins, vezi film) catre extrema stanga a chitarii. Abia dupa ce am pus acest deget venim si cu celelalte in forma indicata.
Si aceasta forma poate fi folosita oriunde pe grif si obtinem acorduri majore pe intreg gatul chitarii. Nota de baza a acordului se va regasi pe coarda a 6-a si da si numele acordului. De aceea este important sa stim numele notelor de pe corzile 5 si 6. Asadar daca cantam aceasta forma pe fretul 1 avem Fa Major, pe fretul 5 avem La Major, pe fretul 2 avem Fa# Major (sau Sol Bemol Major) si asa mai departe.
Forma Fa Minor
Aceasta forma seamana cu cea de Fa Major, fara a folosi degetul mijlociu. Aici degetul aratator este si mai important deoarece trebuie sa faca sa sune 4 corzi din 6 (de celelalte doua ocupandu-se degetul mic si inelarul). Si aceasta forma se poate folosi oriunde pe grif, iar nota de baza a acordului este to pe coarda 6. De exemplu pe fretul 8 avem un Do Minor si pe fretul 4 un La Bemol Minor (sau Sol Diez Minor).

O metoda de a invata usor aceste forme este de a le folosi in cantece pe care le stim deja. Practic cu aceste 3 forme putem canta aproape orice. Care forma minora o alegem? Si minor sau Fa minor? In functie de pozitia in care am cantat cu un acord inainte alegem forma potrivita. De exemplu Daca am cantat inainte un Sol Major in pozitia 3 un Do minor nu o sa il cantam cu forma Fa Major deoarece ar fi pe fretul 8 insa cu forma Si Minor il putem canta chiar in pozitia 3 doar mutand celelalte degete si pastrand barre-ul.
Tehnici de mana dreapta

Astazi vom invata iarasi o variatie de strumming pe mana dreapta. Ca de fiecare data trebuie saincercati sa „auziti” in minte ritmul pentru a putea face cu usurinta legatura intre cum trebuie sa sune si cum suna. Porniti la viteza lenta si apoi cresteti ritmul. Exersati la inceput pe un singur acord simplu: Sol major (G) de exemplu. Abia apoi incercati schimbari de acorduri.
Daca folositi o acustica incercati sa cantati deasupra „gaurii”.
Daca folositi o electrica incercat sa cantati deasupra corpului nu deasupra gatului. Toate corzile trebuie sa sune curat. Mana trebuie sa fie cat mai relaxata in timp ce cantati, miscarea facandu-se mai mult din incheietura decat din antebrat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s